Tabloul

piesă de teatru

Decorul - pe scenă sunt amplasate un scaun, o masă goală, o tablă învelită într-o coală de hârtie albă pentru desen (peste tablă este pusă o plapumă neagră).

Personajele și biografia lor - un bărbat (Adam) și o femeie (Eva) aflați într-o relație afectivă bazată pe iluzia de iubire timp de câțiva ani.

Hainele personajelor - Adam este îmbrăcat într-un costum negru cu cămașă albă și cravată bolo de culoare galbenă (o nuanță stinsă) și încălțat în pantofi negri sau maro ornamentați cu motive culturale inedite. Eva poartă o rochie lungă până la genunchi și pantofi de factură modernă (accesorii vestimentare ce pot fi de culoare roșu-bordo, negru, alb, maro, galben).

Eva vine pe scenă furioasă. Este urmată încet de Adam care o privește și o ascultă cu atenție.

EVA: De ce, de ce, de ce mă simt atât de singură? De ce nu ești alături de mine atunci când am nevoie de tine? Nu mă faci să râd atunci când vreau. Nu mă săruți așa cum aș vrea. Nu-mi spui vorbele dulci pe care aș vrea să le aud.Vreau să-mi citești gândurile, vreau să mă seduci de fiecare dată când mă privești. De ce idila noastră nu este ca-n visele unei adolescente naive? De ce dispare ca o ceață amărâtă? Răspunde!

ADAM: De ce eu ar trebui să răspund?

EVA: Nu-l imita pe Socrate. Ești penibil. Răspunde-mi!

ADAM: Fie (întreabă pe silabe): de ce eu ar trebui să răspund?

EVA: Pentru că tu ești vinovat. Acum răspunde-mi.

ADAM: De ce eu sunt vinovat?

EVA: Nenorocitule!

Imediat, Eva aruncă cu furie scaunul de pe scenă în Adam. Din zbor el prinde scaunul. Îl pune pe podea și se așează pe el vorbind.

ADAM: Mulțumesc. Eva, cât va dura această criză stupidă de isterie? Poate facem un popas. Aș vrea să mă odihnesc.

EVA: Nu pot să cred că ești atât de neinteresant. Îmi provoci dezgust, mai ales când crezi că procedezi inteligent dar de fapt arăți că ești un idiot mândru de sine.

ADAM: Aș vrea să știu ce schimbă între noi atâtea cuvinte urâte?

EVA: Cum spuneam - un idiot mândru de sine... Îți acord 10 secunde ca să mă convingi că trebuie să rămân alături de tine: 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3 (intervine Adam care se așează în genunchi și mimează că plânge).

ADAM: Te rog, nu mă părăsi! Fără tine sunt pierdut! Așa ar proceda un idiot mândru se sine?!

EVA: Păcat că nu poți să joci și rolul de bărbat în toată legea.

ADAM: Doar o femeie putea spune o astfel de aberație. Bărbat în toată legea?! Așa ceva nu poate să existe. A fi bărbat este doar un rol jucat de cineva.

EVA: Doar un bărbat poate crede că femeilor le pasă de acest lucru.

ADAM: Păcat că nu poți să joci și rolul de femeie în toată legea.

EVA: Doar asta poți să faci?! Să răspunzi cu aceeași monedă unei femei. Unde este spiritul tău cavaleresc.

ADAM: Nu sunt cavaler.

EVA: Da - nu ești cavaler. Ești o nulitate. O nulitate care m-a dezamăgit.

ADAM: Câte ofense. Hai să fim politicoși! Să ne respectăm unul pe altul.

EVA: Un bărbat în toată legea pune degetul pe rană. În schimb tu cum te comporți?!

ADAM: Un bărbat în toată legea nu există. În schimb eu curăț rana înainte de închiderea ei.

EVA: Sinceritatea ta este numai o mască care ascunde slăbiciunile tale.

Pauză. Adam se ridică repede de pe scaun. Se năpustește asupra ei. Sare pe o masă care-i stătea în cale după care ajunge în fața Evei. Cu un braț o apucă de gât iar cu altul îi blochează mâinile. Îi vorbește cu o mâinie stăpânită în timp ce o strânge discret de gât.

ADAM: Pentru a celebra faptul că suntem împreună de atât timp am pregătit un tablou. Înainte să dau jos această pătură vreau să-ți spun că această operă de artă întruchipează perfect ce se întâmplă între noi doi. Nu mă vei crede însă acest tablou prezintă totul despre marea noastră aventură amoroasă. Contemplează (aruncă plapuma).

Pauză. Ambii privesc tabla.

ADAM: În acest tablou văd mângâierile tale, complimentele tale, fața ta plină de entuziasm, grimasele tale jucăușe, râsul tău diabolic dar interesant. În acest tablou văd visul nostru galand și furibund. Respiră. Te rog, respiră. Vreau să recunoști ceva. Spun eu adevărul?

Îi dă drumul. Eva se ține de gât și tușește. Adam o privește atent.

ADAM: Eva este adevărat ceea ce am spus până acum?

EVA: Până acum ai demonstrat că ești o nulitate.

Adam întinde mâina stângă și o mângâie pe obrazul drept.

EVA: Acum îmi vei trage o palmă? Spun eu adevărul?

Adam zâmbește.

EVA: Oare nu vei proceda așa?

Eva îi trage cu mâina stângă o palmă pe obrazul drept.

Tăcere. O pauză în care ambii stau neclintiți. După care Adam ridică capul și vorbește cu o față luminoasă.

ADAM: Nu spui adevărul.

EVA: Chiar nu vei proceda așa?

Eva îi trage încă o palmă peste același obraz.

Pauză în care ambii stau neclintiți. Adam ridică capul și vorbește cu o față luminoasă.

ADAM: De ce același obraz?

EVA: Ca să primești mai multă durere.

Adam zâmbește. După care se îndepărtează de ea și îi vorbește privind în altă parte. Eva îl privește cu atenție.

ADAM: Propun să lăsăm puțin într-o parte această nebunie și să gândim la rece despre ce se întâmplă între noi doi.

Eva părăsește scena în timp ce Adam vorbește.

ADAM: Nu cred că putem fi atât de smintiți încât să nu ne ascultăm unul pe altul. Ce zici dacă am încerca să ne ascultăm unul pe altul câteva minute?

Adam întoarce capul să vadă reacția Evei. Observă că ea a plecat. Pauză. Rămâne neclintit. Se apropie de tablou să-l privească. Meditează ațintit spre tablă. După care se întoarce către public. Zâmbește. Pare mulțumit că a plecat Eva. Strânge pumnii de bucurie. Eva se întoarce pe scenă. Adam o observă. Nemulțumit o întreabă strigând.

ADAM: De ce te-ai întors? Vreau să recunoști.

EVA: Pentru că mă îndoiesc că voi găsi un bărbat mai potrivit pentru mine decât tu.

Adam o privește lung în tăcere.

ADAM: Observ că n-ai uitat că adevărul mă poate îmblânzi. Apropie-te de mine. Vreau să te sărut. Să-ți accept scuzele.

Eva tresare.

EVA: De ce procedezi așa? Nu este original ceea ce faci. Un bărbat în toată legea nu sărută o femeie care l-a scuipat.

ADAM: Te ador. Am nevoie de prezența ta.

Eva îl privește lung și se apropie încet de el. Adam întinde mâinile de parcă o cheamă în brațele sale. Ajunsă în fața lui el o lovește cu ambele mâini pe obraji. Eva stă cu fața în jos. Rămâne neclintită.

ADAM: Săruturile mele au fost originale?

Eva ridică capul și râde. După care cade pe gânduri. Se așează pe scaun și întreabă.

EVA: Vrei să fii alături de mine ca un bărbat în toată legea? Vrei să mă dărui ție?

Adam o privește atent și se întristează. Apoi se năpustește asupra ei. O ia în brațe de pe scaun. Fuge cu ea în brațe spre peretele vecin. O ridică în sus sprijinind-o de perete după care o înhață de gât ca să o strângă cu ambele mâini în timp ce strigă la ea.

ADAM: Când vei înțelege că eu sunt perfect conștient de faptul că încerci să mă folosești în scopurile tale meschine?! De ce nu vrei să te corectezi atunci când îți acord șansă după șansă?! De ce nu vrei să fii sinceră cu mine atunci când sunt sincer cu tine?!

O lasă în pace. Eva cade. De jos tușește în timp ce Adam se îndepărtează încet de ea în tăcere. Ea se uită spre el și îi vorbește greoi.

EVA: De ce te-ai oprit? Continuă! Nu te mai recunosc, nu te mai cunosc dar îmi placi la nebunie. Adam se apropie de ea. O ridică de pe podea. Ținându-se de mâini se duc până în fața tablei. El o îmbrățișează pe la spate și îi vorbește domol. Între timp Eva închide ochii de parcă ar medita la ce spune el.

ADAM: Tu ești o nebună care m-a făcut să privesc o coală de hârtie și să spun că este un tablou. În numele adevărului pot spune că singurul eveniment memorabil din viața noastră împreună este faptul că am înțeles acest lucru.

Eva se aude chicotind. Urmează hohote de râs din partea ei. Între timp Adam o analizează și începe a râde. Râd împreună. Râd nebunește împreună. Eva se întoarce râzând să-l privească în ochi pe Adam. Ambii continuă să râdă în timp ce cortina se închide.