Măștile și Supraomul

piesă de teatru

Subiectul piesei

Potențialul uman redus la conduite umane ipocrite deci bolnave.

Personajele și biografia lor

O tânără doamnă cultivată care este pasionată de artă și în mod special de teatru pe nume Ilona. Reprezintă departamentul de relații cu publicul al unei case de teatru în plină dezvoltare care caută talente actoricești și/sau dorește să aducă pe scena ei vedetele de altădată. Este înzestrată cu spirit ironic și sarcastic, deține simțul gustului artistic și este paradoxal, o altruistă care caută să descopere puterile spiritului uman aflat în căldurile creației de geniu.

Un bărbat de vreo 55 de ani cu personalitate stranie pe nume Carol. Unii îl consideră excentric, alții îl consideră țicnit. Iar alții îl consideră și una și alta în același timp. De meserie actor, și-a irosit cariera până la momentul dezamăgirii personale totale. Pe scenă nu a mai apărut de câțiva zeci de ani.

Narațiunea piesei

Ilona este în căutarea actorului potrivit pentru un rol decisiv într-un spectacol grandios realizat de casa de teatru căreia îi oferă serviciile ei de relaționistă. În sfârșit, află că acest spectacol a fost pus pe scenă cu mult timp în urmă iar actorul de care are nevoie a jucat în acel spectacol. Deși știe că prestația lui Carol a condus la eșecul spectacolului decide să facă cunoștință cu el și să-l readucă în teatru. Se întâlnește cu el sub pretextul că dorește să-i ia un interviu. Pe durata întâlnirii Ilona devine un mentor care trebuie să trezească artistul morbid din Carol.

Decorul scenei

Pe scenă este amplasat un scaun la mijlocul scenei. În spatele scenei(la mijloc) este amplasată o masă și un scaun. Pe masă sunt cărți și foi albe și o lampă. Lângă masă este amplasată o oglindă. Pe lângă masă sunt împrăștiate foi albe.

Portul personajelor

Carol este îmbrăcat în halat de casă și încălțat în pantofi pentru sport. La finalul spectacolului va purta pantofi, cămașă, pantaloni și curea. Ilona poartă un costum de damă care accentuează faptul că este ocupată cu treburile meseriei și ține pe umăr o geantă de damă.

•••

În sala spectatorilor intră Carol. Răcnește și mimează că se luptă cu mai mulți inși.

Carol: Lăsați-mă în pace! Dezlegați-mă! Ia labele de pe mine! Ticăloșilor! Afurisiților! Hiene! Nemernici! Sunteți niște tâlhari jalnici! Dați-mi drumul! Am spus: dați-mi drumul! Sunteți demni de milă! Nenorociților! Nenorociților! Nenorociților! Nenorociților! Nenorociților! Nenorociților! Nenorociților!

Între timp pe scenă apare Ilona care rămâne mirată și îngrozită de ceea ce vede. Carol își continuă prezentarea în timp ce Ilona intervine indecisă.

Carol: Sunteți niște gunoaie! Niște gunoaie... da, ați auzit bine. Nimeni nu vă poate suferi.

Ilona: Domnul Carol... Domnul Carol...

Carol: Nu lătrați la urechea mea, hiene!

Ilona: Domnul Carol...

Carol: Am spus: nu lătrați la urechea mea, hiene!

Ilona: Domnul...

Carol se întoarce brusc în tăcere spre Ilona. Se privesc lung.

Ilona: Bună ziua domnul Carol.

Cu o față zâmbitoare, Carol se ridică spre ea. Ajuns în fața ei întinde mâina pentru salut.

Carol: Bună ziua, madame. Interpretam un rol de nebun. Cum vă pare?

Ilona: Ați jucat realist. Chiar păreați nebun.

Carol: Mulțumesc.

Ilona: Domnule, tocmai de aceea am venit la d-voastră.

Între timp Carol face niște exerciții de dicție: rostește vocale apoi antrenează mușchii faciali.

Ilona: Știu că d-voastră ați practicat meseria de actor. Aș vrea să vă iau un interviu.

Carol continuă să-și antreneze mușchii faciali în timp ce o privește pe Ilona care rămâne șocată.

Carol: Exerciții de dicție...

Și se apropie de Ilona. Pune un picior pe un scaun. Își strânge halatul la șolduri și vorbește.

Carol: Luați interviul...

Ilona: Îmi pare că nu m-ați înțeles corect.

Carol: Ba nu, d-voastră nu m-ați înțeles corect, madame...

Ilona: Ilona... cer iertare, am uitat de maniere. Reprezint departamentul de relații cu publicul al teatrului: Feedback teatral.

Carol(în hohote de râs): Feedback teatral?! Și eu cer iertare, am uitat de maniere.

Ilona: Binevoiți să vorbiți câteva minute despre biografia dvs de artist?

Carol: Biografia mea de artist s-a încheiat de mult. Aș putea să vă vorbesc despre biografia mea de spectator - este mai bogată.

Ilona: Dar un artist este artist până la moarte?!

Carol: Nu, chiar și după moarte.

Se apropie de o draperie de pe scenă și o ia la pumni și picioare.

Carol: Nenorociților! Nenorociților! Mi-ați luat viața de artist!

Ilona: Viața de artist?

Carol: Joc din nou... (și se întoarce spre ea) Nenorocit-o, lasă-mă în pace! Să trăiesc în sigurătatea mea, pe insula mea pustie. Pleacă. Nu vreau să-ți văd fața ipocrită. N-am nevoie de consolări mincinoase! Lumea asta este afurisită! Nu mai cred în oameni! Nu mai vreau să cred în oameni!

Pauză. Ambii se privesc.

Ilona: Sunteți un ticălos, un lup ticălos care încă joacă destul de bine. Suficient de bine ca alții să-l ia în seamă. Și eu jucam un rol.

Carol: Nu-i nimic. Chiar mulțumesc.

Ilona: Carol...

Carol: Nu mai sunt și-un domn?!

Ilona: Ba nu, pentru mine sunteți acum mai mult decât un domn.

Carol: Zău?

Ilona: Carol... nu plec fără ceea ce doresc să obțin.

Carol: Să presupunem că vă cred pe cuvânt.

Ilona: Vreau să jucați rolul-cheie din spectacolul Cine suntem de fapt...

Carol: Pleacă! Pleacă doamna Ilona!

Ilona: Da, da: vă jucați încă un rol.

Carol: Dispari!

Ilona: Fie. În loc de rămas bun voi spune: acest rol vă persecutează de-o viață. Trebuie să abandonați această povară iar singura soluție este să jucați acest rol pe scenă ca un actor desăvârșit.

Ilona se pornește.

Carol: Staaai (văicărându-se).

Ilona: Vreau să jucați chiar acum. Ca să vă pregătiți de interpretare: ați putea să vă așezați în genunchi și să jucați acest rol: mă veți implora până la lacrimi să nu plec. Ați putea spune: Te rog, nu pleca! Ilona, te implor!

Carol: Îți destăinui o taină medicală: psihiatrul meu a constatat că atunci când cer scuze de la o persoană o asociez mental cu necazurile din viața mea.

Ilona (în hohote de râs) Vorbiți ca un om întreg la minte (și revine pe un ton grav)! N-avem timp. Să trecem la spectacolul: Cine suntem de fapt...

Carol își dă halatul jos. Rămâne în adidași, pantaloni scurți și la gât un papion. Începe improvizația privind cu ochi tulburi spre public.

Ilona: Carol... Carol...

Carol: Te ascult.

Ilona: Ați uitat de costum.

Carol (se apropie de ea): N-am uitat: un actor trebuie să spună ceva prin orice por al pielii sale.

Ilona: Sigur, maestre dar aș dori să mă pot concentra la emoțiile de pe fața ta.

Carol: Fie. Iau costumul. Între timp vreau să fii un fluture care îi mărturisește unei roze că s-a îndrăgostit la nebunie de ea.

Ilona începe a râde și îi răspunde.

Ilona: Mă confundați cu cineva.

Carol: Psihiatrul meu susține că nu pot depăși refuzurile.

Ilona: Psihiatrul tău este un imbecil. Vă rog să nu-l mai ascultați.

Carol: Acest scaun este roza, iubita ta. Dă din aripi: ești fluture. Mărturisește-i.

Carol se duce de pe scenă. Ilona interpretează rolul. Privind scaunul și mișcând sus-jos mâinile vorbește.

Ilona: Sunt îndrăgostit la nebunie de tine ooo, preafrumoasă roză! Ești cea mai minunată floare. Vreau să trăiesc întreaga mea viață de fluture printre petalele tale. Te iubesc. Cât de mult de iubesc! Frumusețea ta este fantastică! Miroși minunat... Ești atât de... naturală. Carol! Ești încântătoare ca o... floare, floare! Carol! Fără... nectarul tău sunt fluture pierdut.

Pe scenă revine Carol. Are părul aranjat. Poartă pantofi, curea, pantaloni și cămașa care accentuează o ținută elegantă și puțin modestă. Ilona îl observă și încetează improvizarea. Se dă la o parte ca să acționeze Carol. El o privește adânc pe Ilona și vorbește cu seriozitate.

Carol: Știu că creierul tău funcționează în alertă din cauza mâinii tale stângi care tremură. Știu că te temi să pierzi ceva la care ții foarte mult din cauza respirații tale sacadate. Ești stresată de aceea fără o encefalogramă ți-aș putea spune că creierul tău emană unde beta de înaltă frecvență iar corpul tău este o uzină biologică care produce adrenalină în exces ceea ce îți distruge imunitatea, de altfel. Știu că asociezi trecutul tău cu viziunile tale despre viitor pentru că ai obiceiul de a privi peste umăr. Sunt doar câteva adevăruri deduse de mine de când ai venit aici. Pentru că sunt un supraom. Din păcate, locul unui supraom nu este printre oameni. Din păcate, lumea umană nu este pregătită pentru suproameni. Nu, nu este adevărat. Toți putem fi supraoameni (se adresează spectatorilor)! Toți putem fi supraoameni! Toți suntem supraoameni! Suntem supraoameni! Suntem supraoameni! Oamenii sunt de fapt supraoameni(se întreabă tulburat)?

Ilona îl întrerupe.

Ilona: Tu ești un supraom?

Carol doar se uită la ea.

Ilona: Ca actor, ai obținut o reputație de idiot. Cunoștințele tale și familia ta te ignoră, te disprețuiesc. Vecinii tăi și nu doar ei te consideră nebun. Colegii tăi de breaslă își aduc aminte de numele tău doar atunci când râd de tine. Tu, ești un supraom, Carol?

Carol: Vă rog, luați-o mai moale! De ce răcniți ca o zănatică!

Ilona: Iertare. A fost un rol. Cum am jucat?

Carol: Ați jucat realist. Poate ați exagerat un pic.

Ilona: Apropo, că tot veni vorba: tu ești un supraom?

Carol(tulburat, începe un monolog): Nu, nu pot! Nu pot! Nu pot! Nu mai pot.

Ilona: Îmi pare rău. Am crezut că puteți.

Ilona se întoarce să plece. Încet se îndreaptă în spatele scenei. Carol continuă monologul.

Carol: Nu, nu pot. Nu pot să nu joc în acel spectacol. Nu pot să nu joc acel rol pentru care mi-am dedicat viața.

Ilona se oprește. După o pauză se întoarce la dânsul și întreabă.

Ilona: Sunteți sau nu sunteți un supraom, Carol?

Carol: Nu, Ilona. Eu sunt un supraactor. Ai uitat?

Ilona: Deja mi-am amintit. Să mergem la Feedback teatral. Trebuie să terminați ceea ce ați început cu 35 de ani în urmă, supractor Carol.

Carol o privește atent și izbucnește în râs vorbind.

Carol: Feedback teatral...

Ilona îi zâmbește.

Se pornesc spre una din ușile sălii. Carol continuă să râdă. Ilona îl privește discret și zâmbește.