Ființe rătăcite
piesă de teatru
Decorul scenei: Spațiul scenei este gol. Se aude o melodie de genurile psiho-ambient-space. Costumele actorilor: robe albe asemenea celor purtate în cadrul unor ceremonii religioase în diferite culturi.
Două personaje: EL și EA.
De după culise intrăm în scenă din direcții opuse. Mergem încet. Suntem desculți. Analizăm decorul scenei și pe noi de parcă totul este necunoscut pentru noi. Încet ne apropiem privindu-ne și analizându-ne comportamentele, reacțiile noastre. Ne oprim și începem să dialogăm.
EA: Unde ne aflăm?
EL: Nu știu.
EA: De ce nu știi?
EL: De ce mă întrebi?
EA: De ce nu mi-ai răspuns?
EL: Nu știu. Sunt confuz.
EA: Și eu. Avem ceva în comun. Oamenii numesc asta dragoste.
El surâde.
EA: Ai avea ceva de spus?
EL: Da. Eu nu știu cine sunt.
EA: Și?
El: Eu nu știu dacă sunt sau nu un om. Ce aș putea să-ți spun despre ceva gândit de oameni?! Nu mă întreba ceea ce nu pot să știu.
EA: Tu ești într-un corp de bărbat adică într-un corp de om. Iar eu am primit corp de femeie.
El: Deci probabil suntem pe Terra, planeta locuită de oameni. Și cine ești de fapt, tu care ai primit corp de femeie?
Ea: Cu mult timp în urmă eram o stea. Menirea mea era să luminez viața oamenilor. Să-i ajut să crească spiritual. Să le acord sprijin necondiționat. Apoi am devenit o planetă. Un corp ceresc rătăcit. Prea mult timp am plutit haotic în spațiu. În frig, întuneric și liniște mortală. Apoi am ajuns aici, în această formă materială.
EL: Oamenii numesc asta reîncarnare. Dar ce știu ei despre asta?
EA: Totuși un om pe nume Socrate ar fi spus: Eu știu că nu știu nimic.
EL: Mă îndoiesc că a fost un om. Te-am întrebat cine ești dar mi-ai vorbit despre reîncarnările tale.
EA: Cuvintele nu pot să redea esența celor intangibile.
EL: Nici măcar propriile cuvinte?
EA: Nici măcar propriile cuvinte.
EL: Atunci cum aș putea să te cred că știi cine ești?
EA: Dincolo de materie există întotdeauna spiritul. Cuvintele sunt pentru oameni. Eu știu cine sunt.
EL: Oamenii numesc asta religie.
EA: Oamenii sunt condamnați să trăiască într-o lume mică, strâmtă, lumea materiei fizice. De unde știi atâtea despre oameni?
EL: Nici eu nu știu.
EA: Lasă-mă să te ajut.
EL: De ce crezi că am nevoie de ajutor?
EA: Pentru că sunt sigură că ești cineva. O ființă care nu știe cine este adică o ființă rătăcită.
EL: Conștiința mea a meditat profund asupra acestei întrebări. Până în acest moment nu a putut să ofere un răspuns sigur.
Ea: De cât timp?
EL: De când lumina primei stele a universului fizic a parcurs o nimica toată din acest teribil spațiu infinit, de când galaxiile arhaice erau doar niște idei difuze în mintea autorului... timpul este irelevant pentru mine.
EA: Am risipit milioane de ani tereștri pentru intervenții luminoase în viața oamenilor care s-au soldat cu eșec. Oamenii au continuat să decadă amăginduse că sufletele lor se înalță odată cu noi timpuri. În toți acești ani am văzut cum oamenii și-au irosit șansele. De fiecare dată. Unul câte unul. Și iată tu, cel care ești în situația lor, ești aici, în lumea lor...
EL o întrerupe.
EL: Oamenii numesc asta soartă.
EA: Poate că călătoria ta se apropie de sfârșit. Poate că aici, în mijlocul acestor ființe nefericite, aflate în aceeași situație ca tine vei afla răspunsul. Dar eu de ce sunt aici!? Ca să te ajut pe tine?! S-au pentru că am decăzut?!
EL: Și întrebările tale ar putea să continuie dar întrebările sunt pentru oameni.
Ea surâde. După o pauză de tăcere EL intervine.
EL: Sunt gata să primesc ajutorul tău.
EA: Sunt gata să ți-l ofer.
Priviri lungi din partea ambelor în tăcere.
EA: Fără nici o îndoială ești un căutător. Ți-ai dedicat viața ca să afli răspunsuri despre tot. De la începuturile tale ai fost condamnat să trăiești în mistere. Mistere legate de sensul vieții, despre identitatea ta. Aceste mistere sunt un coșmar pentru tine pentru că în sufletul tău a fost implantată de către Creatorul tău o dorință. Este vorba de o dorință intimă, o parte din sufletul tău. Sufletul tău dorește necondiționat să dezlege aceste mistere. Sensul vieții tale a devenit căutarea sensului vieții. Identitatea ta este căutarea identității tale.
În lacrimi el o ascultă apoi îi reproșează. Cu fiecare întrebare intensitatea vocii sale crește.
EL: Și crezi că este vorba de o existență fericită?! Oare pentru asta am fost creați noi, ființele care își conștentizează existența, viața și personalitatea?! Oare la asta se rezumă totul?!
EA: Evident nu este așa dar nu putem subestima valoarea acestei dramatice căutări.
EL: Și nici nu putem înlocui scopul acestei căutări cu însăși căutarea!
Ea: Se numesc lacrimi...
El: Nu are nici o importanță ce sunt și cum se numesc.
EA: Oamenii ar spune că prea mult ego pui în acest chin personal.
EL: Și tot ei se bazează pe științe medicale bolnave care tratează conștiința umană ca un câmp de luptă a instinctelor.
EA: Și eu cred acest lucru: prea mult ego pui în acest chin personal.
EL surâde.
EA: Am impresia că aduci prea multă energie negativă în viața ta, poate chiar în conștiința ta.
EL: Crezi că după milioane de ani tereștri, stelari sau galactici de viață absurdă ar trebui să fiu mulțumit de ordinea lucrurilor?
EA: Poate că așa trebuia să fie!
EL: Da, poate că ar trebuie să trăiesc ca oamenii, irosindu-și viața terestră într-un absurd fără limite și totuși la capătul zilelor rămân mulțumiți de această existență bolnavă. Oare vezi un sens demn al unei astfel de vieți?!
Pe obrajii ei se scurg lacrimi. Începe să vorbească .
EA: Am înțeles de ce sunt aici. Am decăzut. Acum sunt în locul celor care i-am protejat, în locul oamenilor care trebuie să trăiască în acest iad expuși celor cu vibrații negative ca să se ridice la lumină. Sunt o stea care a decăzut și trebuie să înfrunte aceste forțe întunecate ca toate ființele umane.
Lacrimile ei continuă să curgă, în tăcere. EL o privește atent.
EL: Corp de femeie te comporți ca un om nu ca o stea.
EA: Tu ești una din acele ființe? Despre care oamenii cred că sunt cauza nenorocirilor lor și surse de energie negativă pe pământ.
EL: Oamenii îi numesc îngeri căzuți. Sunt unul din subiectele de dispută ale umanității. Personaje aprig discutate în religiile omenirii.
EA: Tu ești una din acele ființe?
EL: Dacă aș fi ți-aș spune adevărul?! Repet: Eu nu știu cine sunt. Pentru asta tu intenționai să mă ajuți.
EA: În ce relație ești cu Creatorul ființelor?
EL: La fel ca oamenii sunt separat de El. Trăiesc în lumea mea în care exist eu și întrebările mele. Sunt o ființă care plutește haotic și care nu poate să se decidă în care direcție să se îndrepte.
EA: De ce ești separat de El?
EL: Nu cunosc răspunsul la această întrebare.
EA: De ce ai luat decizia să trăiești separat de El?
EL: Nu am luat nici un fel de decizie în această privință.
EA: Da, ești o ființă prea indecisă ca să poți stabili un contact cu Lumina.
EL: Oamenii ar numi ceea ce ai spus tu acum: jigniri bazate pe o superficialitate la fel de jignitoare.
EA: Mă vei ispiti să devin ca tine?
EL: Oamenii numesc asta paranoie. Corp de femeie ești rătăcită. Singură contribui la rătăcirea ta. Cred că ești prea influențată de religiile oamenilor și mai cred că te asemeni mult cu un om care nu știe cine este, ce sens are existența lui și ce ar putea să schimbe în destinul său.
Plină de furie și în același timp de spaimă ea intervine în timp ce el o analizează atent.
EA: Taci! Taci! Taci! Taci! Nu mă mai ispiti! Tăcere! Trebuie să vorbesc cu Lumina!
În genunchi, cu mâinile împreunate și capul ridicat în sus ea intervine.
EA: Te rog Creatorul ființelor... Ba nu, te implor ajută-mă! Scoate-mă din iad! Nu permite să fiu ispitită! Du-mă în lumea îngerilor. Vreau să devin din nou o stea. Vreau să devin din nou o creatură luminoasă. Te rog, salvează-mă! Ajută-mă acum! Te rog, salvează-mă!
Tăcere. Liniște. El continuă să o privească. Nu se întâmplă nimic.
În genunchi, cu mâinile împreunate, capul ridicat în sus, ochii închiși și vărsând lacrimi ea intervine.
EA: Te rog, ajută-mă! Aștept ajutorul tău.
Așteptare. Tăcere. Liniște.
EL: Orice cuvânt al meu este nesocotit de tine. Nu este vorba de egoism să crezi că doar ceea ce tu crezi este adevărat?!
EA: Nu vorbi cu mine! Nu vorbi cu mine!
EL: Crezi că este conștient și rațional cum procedezi tu?!
EA (adresându-se către sine): Pentru Lumină loialitatea mea trebuie să fie de nestrămutat.
EL: Fanatismul tău se apropie de absurd.
EA: Crezi că procedezi rațional și conștient când semeni disperare și energie negativă în jur?!
EL: Jocul nostru de contraargumente este nimic. Totul este o banalitate dusă la extrem.
Ea continuă să stea în genunchi și încearcă să se roage.
EA: Creatorul ființelor te rog salvează-mă!
EL: Credința ta este dușmanul tău. Nu-ți permite să apreciezi obiectiv realitatea. Chiar nu observi asta?
EA: Ești o ființă care nu dorește să lupte în numele Luminii.
EL: Este adevărat. Prefer să înțeleg înainte de a acționa.
EA: Sufletul se înalță prin credință lipsită de cunoaștere.
EL: După milioane de ani de așteptare acest argument nu mai este așa de convingător.
EA: Niciodată să nu spui niciodată!
EL (cu glas ridicat): Așa este: niciodată să nu spui niciodată!
În lacrimi, ea se așează în poziție culcat pe scenă. După o pauză îi vorbește.
EA: Ești o ființă rătăcită.
EL: Da, sunt o ființă rătăcită. La fel ca tine. De ce negi acest fapt?
EA: Ești o sursă de energie negativă. Poate că nu știi dar așa este.
EL: Ce importanță mai are într-o existență absurdă? Sensul este totul pentru mine.
Ea se ridică de pe scenă. Indecisă intervine.
EA: Îmbrățișează-mă!
El surâde. În lacrimi ea continuă.
EA: Te rog îmbrățișează-mă!
EL: Afectivitatea ta nu salvează nimic. Suntem două singurătăți care își irosesc timpul în van. Emoțiile lipsite de sens sunt o iluzie. Totul rămâne pierdut.
În lacrimi ea continuă după o pauză.
EA: Da, sensul rămâne un mister. Să-l căutăm împreună.
EL: Ce s-ar schimba?
EA: În acest moment nu știu, totuși să încercăm. Suntem condamnați la o condiție existențială mizerabilă. Ce avem altceva de făcut decât să încercăm orice opțiune?!
EL: După milioane de ani de astfel de încercări, propunerea ta se pare că nu mă mai încântă.
EA: Viața trebuie să fie mai mult decât nonsens!
EL: Sunt de acord. Și ce este atunci?! Fără acest răspuns totul rămâne încă deșărtăciune.
EA: Apropie-te de Creator. Poate îți va șopti răspunsul.
EL o privește în ochi apoi cade pe gânduri. Tăcere. Liniște.
EL (încet vorbește): Identitatea noastră este creația noastră. Ne creem pe noi înșine. Conștient sau inconștient ne creem pe noi înșine. Exact ca în cazul tău când ai încercat să nu mai crezi în temerile tale, temeri legate de cine sunt eu.
EA: Adică... viața ar putea fi mai mult decât absurd?!
După o pauză el intervine.
EL: Doar dacă suntem conștienți de acest proces de creație. Aș putea să te însoțesc în singurătatea ta?
EA: Crezi că... ai putea să mă iubești?
EL: Nu știu ce ar însemna întrebarea ta. Nu pot să-ți răspund.
Tăcere. Priviri lungi.
EA: Ce simți pentru mine (se face o pauză)? Ai putea să-mi răspunzi?
Pauză lungă. Priviri față în față.
EL: Te ador pentru ceea ce poți să devii.
EA: Te rog... atinge-mi buzele.
EL se apropie de ea. Întinde mâina să-i atingă buzele. Ea îi oprește mâina. Nemișcați se privesc ochi în ochi. După pauza în care el înțelege cum să-i atingă buzele, o sărută într-un mod stângaci de parcă ar face-o prima oară. Se sărută reciproc pe buze. La început mai stângaci și apoi mai bine în timp ce se se închide cortina.
